Nu trebuie sa-i dusmanesti pe oamenii aroganti. Din contra, ar trebui sa-i compatimesti. Si pur si simplu sa-i ignori. Doar ca vei vedea in cele ce urmeaza ca-ti va fi foarte greu sa-i ignori.
De ce sunt in masura sa vorbesc chiar eu despre asta? Pentru ca am fost acolo… Da! Am fost o persoana aroganta, fie ca iti vine sa crezi sau nu.
Iar acum, odata cu maturizarea mea substantiala pe mai multe planuri, pot analiza si trage unele concluzii… Atentie! Corecte.
Daca vrei sa vezi ce inseamna aroganta si de ce m-am transformat dintr-o persoana destul de aroganta intr-o persoana care nu mai are aproape pic de aroganta il el, atunci aloca-ti 5 minute pentru a parcurge acest articol.
Aroganta este un subiect “greu”, insa foarte interesant. De aceea am decis sa nu-l trec cu vederea.
Primul lucru asupra caruia iti atrag atentia este ca aroganta incepe cu mici gesturi si putine cuvinte, insa creste progresiv destul de rapid, fara ca sa constientizezi.
De-a lungul timpului, am intalnit persoane arogante si le-am analizat comportamentul. Si lucrurile decurg cam asa:
La inceput, te crezi tare, dar nu jignesti lumea. Ai gesturi ce denota o atitudine de superioritate, tii capul ridicat, privesti interlocutorii de sus, ai un zambet pervers. Uneori adopti un fel de a merge ca si cum “te spargi in figuri”.
Cumva, fara sa-ti dai seama, testezi terenul sa vezi daca tine aceasta atitudine si cat poti sa te lungesti ca sa nu risti sa-ti iei bataie sau sa-ti provoci daune morale prin comportamentul tau.
La o prima impresie, observi ca pentru restul oamenilor cu care intri in contact atitudinea ta nu este deranjanta.
Din perspectiva celorlalti, daca nu ii jignesti, pentru multi oameni vei parea doar ca esti o persoana tupeista careia nu ii este teama sa se manifeste si sa isi spuna raspicat punctul de vedere prin vorbe si gesturi. Chiar poti parea atractiv pana la un punct.
Insa, din nefericire, atitudinea, vorbele si comportamentul tau devin din ce in ce mai deranjante. Nu te mai poti opri pentru ca intri intr-un cerc vicios din cauza faptului ca stima de sine iti creste artificial si nu te mai poti controla.
In momentul in care cineva iti face observatie sau iti zice ceva ce nu-ti convine, rabufnesti! Iar ceea ce urmeaza este dezastruos pentru tine.
Cultura noastra, civilizatia, parintii, chiar si religia ne fac sa observam si sa taxam dur oamenii aroganti. Asupra ta are doua consecinte:
1. Aroganta, venind din supraevaluarea propriei valori, te vezi la un nivel mai inalt decat esti in realitate. Te crezi “tare”. Insa lumea te vede la nivelul la care esti, adica jos in raport cu nivelul la care te vezi tu. Si gandeste-te cum pari… tu te dai mare si tare, dar lumea te vede exact asa cum esti. Ca atare pari un … (te las pe tine sa completezi) 🙂
2. Vei suferi mult. Oamenii aroganti sufera in sinea lor, sunt complexati de cele mai multe ori. Si incearca sa isi umple un gol printr-o atitudine aroganta. E dezgustator! In plus, poti pierde oportunitati pe care in mod normal le-ai trata altfel, daca nu ai “suferi” de aroganta.
Repet, lumea reactioneaza dur, fara sa constientizeze, cand simte si vede o persoana aroganta. Este ceva emotional, nu logic.
La fel cum in cazul persoanei arogante, atitudinea aroganta se amplifica in timp scurt fara ca persoana respectiva sa constientizeze.
Atentie din nou! 🙂 Aici NU vorbim de acea aroganta “subtire” rezultata din cunoastere, din cunostintele pe care le ai, din valoarea pe care o poti oferi.
Exista un soi de aroganta pozitiva care presupune sa nu pleci capul la vorbele si faptele oricui, sa fii detasat cand situatie o cere, cand simti prostie in jurul tau. De fapt este impropriu s-o numim “aroganta”. Este de fapt o incredere constienta in fortele tale, in puterea pe care o ai datorita cunostintelor pe care le detii.
Eu, in acest articol, ma refer la aroganta negativa, la acea imagine de sine falsa de om puternic pe care o expui fara niciun fundament.
Interesant este ca tiparul comportamental al oamenilor aroganti si evolutia lor este aproape intotdeauna aceeasi. Incep dupa cum am mentionat mai sus si sfarsesc prin a suferi foarte tare.
Uneori, cand ajung intr-un punct critic, se privesc in oglinda si isi spun: “Parca nu ma mai recunosc. Eu nu sunt asa. Ce se intampla cu mine?” Incearca sa gaseasca unele explicatii logice si cauta raspunsuri de ce au ajuns asa.
Te rog, daca simti vreodata ca esti arogant, fa un pas inapoi. Imediat.
Primul lucru pe care poti sa-l faci in acest sens este sa fii atent la dorintele oamenilor din jurul tau. Doar atat. Fii atent, fara ca neaparat sa-ti propui sa le faci pe plac. Incearca sa constientizezi ca dorintele altora sunt importante pentru ei, la fel cum dorintele tale reprezinta cel mai important lucru pentru tine.
Constientizeaza ca nu esti deloc “buricul pamantului” si ca depinzi de altii in multe momente. Chiar daca nu depinzi total, este dovedit ca daca ai relatii bune cu oamenii din jur, atunci poti avea mai multe avantaje, in sensul bun al cuvantului.
Vei vedea ca atunci cand faci primul pas inapoi, te vei simti nervos si inconfortabil. Si eu am trecut prin asta. Mi-a fost greu sa devin modest si sa am un soi de umilinta constructiva. Parea ca pierdeam controlul si ma inspaimanta acest lucru.
Uneori, literalmente nu stiam cum sa reactionez in relatiile cu lumea, ca sa nu mai par arogant. Insa am gasit o metoda eficienta ca sa gestionez situatia.
Ideea este ca atunci cand constientizezi ca ai ajuns rau datorita arogantei, suferi si vrei sa te “vindeci”, nu trebuie sa-ti schimbi dintr-odata comportamentul.
Daca devii dintr-odata umil si modest, vei parea “fals” in fata celorlalti sau vor fi confuzi in ceea ce te priveste, neintelegand daca felul tau de a te comporta este pe bune sau doar o masca pe care o afisezi dupa ce ti-ai dat seama ca aroganta ti-a adus mari prejudicii.
Daca vrei sa iasa lucrurile bine, atunci trebuie sa fii calm in fata oricarei reactii negative ce poate aparea din partea persoanelor cu care te-ai comportat urat cu ceva timp inainte.
Daca cineva vrea sa te enerveze, tu stai relaxat si fa o gluma pe seama a ceea ce spune. Apropo, tehnica asta este valabila in general. 🙂
Da-le sansa oamenilor sa vorbeasca ei mai mult, nu mai pune accentul pe propria persoana. Nu mai fa comentarii jignitoare la adresa nimanui, indiferent daca este prezent sau nu.
CONSIDERA UN DAR PENTRU TINE ACEASTA NOUA ATITUDINE. Chiar daca, la inceput, nu-ti va fi deloc usor s-o pui in practica.
In alte cuvinte, nu trebuie sa lasi comportamentele altora, parerile lor sau nervozitatea lor sa-ti afecteze comportamentul si sa te faca sa ripostezi cum o faceai cand “sufereai” de aroganta.
DIN ORICE INTERACTIUNE, PASTREAZA NUMAI ASPECTELE POZITIVE SI NU TE LASA INFLUENTAT DE CELE NEGATIVE. Iti va fi greu, deoarece vechile obiceiuri te vor trage spre ele, dar merita efortul.
Din nefericire, este mai usor sa vorbim decat sa punem in practica. Si multi oameni aroganti “scapa” de aroganta prin metoda critica, adica doar atunci cand li se intampla ceva rau. Cand li se infunda de tot.
Insa scapa temporar, de multe ori nu se vindeca in totalitate. De aceea este mai bine sa constientizezi si sa incerci prin propriile forte sa rezolvi problema. Din acest motiv am tratat azi acest subiect usor tabu, despre care nu prea vorbeste nimeni pe larg. Am considerat necesar sa-ti atrag cumva atentia asupra lui.
Pe alocuri, intentionat m-am exprimat un pic mai “dur”. Sunt sigur ca ai inteles mesajul meu si ca nici pe departe nu am dorit sa te jignesc sau ceva de genul.
Sunt aici ca sa te “cert” (in sens constructiv desigur), desi tin foarte mult la tine! Aceasta este aroganta “corecta”.
Sper ca ti-au folosit informatiile de mai sus.
Feedback-ul tau conteaza mult pentru noi toti. Arata ca esti in viata! 🙂
Poti sa lasi un comentariu mai jos, pentru a impartasi mai multor oameni gandurile tale, iar un Share ar fi deosebit de apreciat.
Ne “auzim” in curand.
Cu prietenie si respect,
Dragos Stoica
P.S.
Te invit sa arunci o privire peste un material care te poate ajuta mult. In cateva ore, poti afla si invata lucruri care mi-au luat ani buni sa-mi dau seama de ele. Totul din confortul si intimitatea casei tale. Daca te intereseaza sa vezi despre ce este vorba, te rog apasa pe acest link: Cum Sa Obtii Un Job Potrivit Si Bine Platit
Aboneaza-te la newsletter: